miercuri, 8 februarie 2012

Ce e mai mântuitor: un simplu mirean sau un popă formalist

Ca ieri terminasem teologia şi îmi doream enorm să ajung preot! Dar azi stau şi mă gândesc! Ce e mai bine: un simplu mirean sau un popă formalist!? Voi încerca să îmi expun în scris gândul care mă frământă cu privire la această temă de discuţie! Şi înainte de a scrie vreau doar să spun că nu fac referire la cineva anume ci e doar o gândire cu privirea la general. Dar de se va regăsi cineva în cuvintele mele atunci înseamnă că îl priveşte şi ar fi bine să ia la cunoştinţă că ceea ce priveşte „preoţia”: nu e o meserie sau „joacă”, ci e ceva ce cere multă sârguinţă sufletească şi jertfă trupească, multă gândire mintală şi buna chibzuinţă în activitatea aceasta sfântă. Şi la fel cei din tagma „mireanului”: mirean nu e ceva mai cu puţină responsabilitate decât cel care ajunge preot. De aceea şi spus este că: toţi suntem ostaşi ai lui Hristos. Ostaşi în sensul de „veşnic luptător” spre cele veşnice.
Pentru a lumina subiectul voi vorbi de cele două părţi: separat. Mai întâi voi pleca pe linia mireanului. Şi mirean să fii nu e uşor. Dar nu un simplu mirean, ci unul care să fie cu frică de Dumnezeu şi cu nădejdea mântuirii. Nu vorbesc aici despre cei care sunt doar numai botezaţi în Biserică şi prin aceasta se cred „mireni”. Ci la cei care au şi conştiinţă de mirean, faptă şi trăiesc credinţa. Mulţi mireni avem, practic toţi sunt mireni, dar puţini sunt cei care intră în tagma celor care răspund chemării, cei care se pregătesc să împlinească voia lui Dumnezeu Care-i cheamă la viaţa veşnică. Toţi suntem mireni, dar puţini sunt cei care răspund chemării gândirii Sfinte. Avem nevoie de o sârguire curată în ceea ce priveşte gândirea personală legată de sfinţenie. Nimic nu e comun ci totul e personal atunci când e vorba de faptă şi nimic nu e personal atunci când e vorba de mântuire. De aceea mireanul va fi judecat în baza faptei şi condamnat în faţa întregului său popor, atunci când se vor împlini vremurile. Aşadar ca mirean sârguitor trebuie să ai o nevoinţă mintală activă şi o credinţă personală performantizată pentru a fi liniştit şi sigur în calea mântuirii. Ca „mirean” trebuie să ne cunoaştem responsabilităţile şi să ne folosim abilităţile în calea mântuirii. Şi să nu uităm rolul nostru de mireni: mântuirea. Şi să avem grijă că şi aici ne poate paşte „formalismul”. Şi asta doar atunci când rămânem la nivelul buzelor. Când cuvântul nostru rămâne doar cuvânt şi fapta noastră nu coincide cu mesajul cuvântului. Mulţi ajung azi să înveţe fără să ştie ei înşişi ceea ce învaţă. Fără să trăiască ei înşişi fapta. Şi aici ajungem la: „călăuzirea orbilor între ei”. De aceea nu este uşor să fii mirean, mirean cu "M". Să încercăm să fim graşi în fapte şi luminaţi în cele lăuntrice şi doar atunci, fără să ne mai sârguim să vorbim cuiva ceva, vom învăţa cu lăuntru nostru. Am ajuns azi să vorbim prin diferite reţele de socializare şi să strigăm către aproapele nostru cu cuvinte zgomotoase, pentru al face să asculte cuvântul nostru. Dar ceva nu rodeşte. De ce? Pentru că fapta nu vorbeşte. Când vom ajunge să vorbim cu fapte atunci vom reuşi să depăşim limitele care ne îngrădesc. De aceea stimate mirean, mai sus am spus: fapta e personală. Să încercăm să lucrăm asupra noastră mai întâi. Personal. Să ne învățăm pe noi, să ne punem la punct pe noi înșine. Și apoi să încercăm să ne ajutăm între noi! Iar atâta timp cât fapta noastră nu ne vorbește nouă nu avem ce să ne sârguim pentru celălalt.
Deci avem o misiune şi ca mirean. Şi această misiune nu e uşoară. Practic e o misiunea asemnătoare cu cea a preoţiei. Numai că ne mai lipseşte harul acestei Taine, har care dă dreptul de a sluji. În rest suntem la fel responsabili de a ne sârgui spre mântuire. Aşa că misiunea e aceiaşi iar răspunderea e diferită. Orice preot e și mirean și nici un mirean nu poate să fie numit preot decât prin Harul preoției. Să fim mireni destoinici în cele ale mântuirii și să rămânem pe acest drum plin de roade binecuvântate. Și să trecem la următoarea categorie ...
De „popă formalist” voi vorbi ceva mai mult. Petru că e ceva ce se vede pe faţă şi trebuie să se deştepte cei care răspund de aceasta. Am ajuns zile când să vedem cum formalismul îşi face loc în Biserică. Nu mai avem păstori care să îşi pună viaţa, în caz că se va cere, pentru turma sa. Sunt, dar pot fi număraţi pe degete. Formalism excroc şi plin de personalism. Biserica a ajuns o arenă a luptelor pătimaşe. Şi oare de ce? Pentru că scopul ei începe să îşi schimbe forma şi conţinutul. Mult şi cu puţină valoarea spirituală. Acestea sunt cele două forme adjectivale ale activităţii care se practică în zilele noastre. Nu se mai vede scopul cel divin. Cu cât ne materializăm mai mult cu atât scădem şi mai mult în spiritualismul nostru de creştin. Am schimbat haina creştinească şi am luat cea lumească. Am schimbat simbolul preoțesc. Și aceasta se vede prin faptul că: dacă cândva Sfinții Părinți fugeau de preoție(să ne amintim de Sf. Ioan Gură de Aur și cei asemenea lui), pentru că au cunoscut adevărata valoare a ei și se temeau de ceea ce reprezintă ea, în zilele noastre dau cu tăbălucul la scaunele preoțești. Mai sunt Biserici în care nu se cere prea multă cunoștință pentru a ajunge preot. Parcă suntem în timpul perioadei comuniste, când orice tractorist putea să ajungă preot. Atunci era credibil, pentru că era lipsă de răspânditori de carte. Nu și în zilele noastre. Când sunt atâtea școli cu înaltă predare duhovnicească. Am devenit material şi am renunţat la corpul cel spiritual. Şi de aici încep şi celelalte ce ne slăbesc misiunea. 
Mulţi spun că nu trebuie să judecăm preoţii că e mare păcat. Aşa este. Nu judecăm şi nu vom fi judecaţi. De aceea acest loc nu va fi ca o judecată ci ca o lămurire în ceea ce priveşte voinţa mea de a devini: preot și frica de a fi supus „popismului formalist”. Mulţi „preoţi” am întâlnit cât şi de asemenea „popi”. Slavă lui Dumnezeu aduc pentru faptul că mi-a scos în cale „popii”, să îmi dau seama că trebuie să fug de această formalitate şi să rămân pe linia simplului mirean. Să îmi dau seama că funcţia de „mirean” îmi este mai accesibilă, chiar dacă şi aceasta e anevoioasă. Dar nu anevoitatea „mireanului” m-a determină să rămân pe această cale ci nesimpatia pe care o port faţă de formalismul „popesc”. Începând de la unii mitropoliţi(cărora le spun: mitropăliţi) şi terminând cu treptele de jos:(mă refer la cei care răspândesc prin fapta lor formalismul şi indiferalismul) toţi au ajuns să îl răstignească zilnic pe Hristos. Spun ei că merg să slujească Taina, dar practic ei merg să Îl răstignească. Fapta lor nu e cea cerută de condiţiile apropierii de cele sfinte. Starea lor e doar una de la suprafaţă. Cunoştinţelor lor sunt de la adâncul sacului necunoştinţei.
Iubesc foarte Biserica ortodoxă şi îndemn întregul popor, ca şi un teolog, iubiţi biserica şi credinţa noastră strămoşească și nu vă smintiți de cei care au ajuns să fie doar numai niște „purtători de haine negre”. Se vor lămuri și faptele lor în luminarea adevărului. După cum se spune în popor: „Ulciorul nu merge de multe ori la apă”. Toate se vor lămuri. Alergaţi la păstorii care sunt vrednici de laptele turmei lor. A venit timpul când trebuie să facem diferenţă între păstori. Nu sunt toţi ajunşi la condiţia de a se numi păstor. De aceea suntem determinaţi să alergăm în cautarea duhovnicilor buni. Şi aceştea sunt din ce în ce mai puţini. Pentru că deja se apropia timpul apocaliptic când cei din treapta slujitoare a Bisericii „îl vor încorona pe Antihrist”(după cum citisem la cuvioasa Pelagheia de Rezani) (Ca o mică remarcă aici: Ea a spus că cei din generaţia noastră va reuşi să vadă această încoronare. Şi cândva mă întrebam oare chiar aşa să fie? Şi iată că vedem cum se înmulţesc cei care îl vor încorona şi scad cei care îl vor prigoni). 
Iar cei care sunt cu bisericile goale cred că ar trebui să se întrebe: oare de ce e goală? Şi să nu caute explicaţia undeva în exterior ci după cum şi "Împărăţia lui Dumnezeu este în lăuntru nostru" la fel şi răspunsul acolo îl poate găsi. Am ajuns să fiu slujitor pentru a mă hrăni? Nu e chiar aşa stimate, aşanumit „slujitorule”. Sunt slujitor pentru a hrăni turma. Şi numai atunci când ea este pe săturate, abea atunci poţi să te hrăneşti din laptele ei. Am trăit prin mai multe Biserici Ortodoxe cu credinţa(nu ca sens că mi-am schimbat credinţa ci ca loc de prezenţă la Sfânta Liturghie) şi am văzut din acei care se întreabă de ce le este Biserica goală(motivând că: „a slăbit credinţa în zilele noastre”) şi din acei care se întreabă: de ce nu mai încape lumea în Biserică(smerindu-se, nu spun că: „sunt ei prea buni”, ci că: „s-a apropiat timpul când va trebui număraţi bobocii” - cum se mai spune în popor, „timpul apocaliptic e aproape”) şi lumea a ajuns să alerge după cuvântul propovăduit de cel ajuns demn în capul turmei. Şi tot aici aş dori să pun ca o paranteză: Atunci când credinciosul nu mai vine din plăcere la Biserică el nici nu mai întreţine cu plăcere Biserica şi Biserica ajunge să pună taxe. Ori aşa ceva nu a fost aplaudat de Sfinţii noştri Părinţi. Poate că şi la această frământare ar fi bine să medităm, cinstite „păstorule”. Să nu dăm vina pe răcirea credinţei ci pe formalismul pe care îl trăim în slujirea preoţească! Noi, cei formali am răcit credința, nu s-a răcit de la sine. Există posibilitatea să trăim foarte bine şi cu plăcere în Ortodoxie. Dar pentru aceasta trebuie să scăpăm de formalismul popesc(şi aceasta o spun ca fiind unul care a primit instruire preoţească şi care nu îmi mai doresc să devin preot niciodată, numai pentru faptul de a nu ajunge să ponegresc Biserica şi Sfânta Credinţă. Şi mulţi aici pot să îmi aducă acuzaţii de tot felul, dar nu au decât să o facă dacă se simt sfinţi şi în stare să arunce cu pietre).  Şi ca o încheiere fac o exclamaţie către cei care sunt responsabili peste păstorii noştri: Poate că aveţi grijă pe cine puneţi în fruntea turmei. Alegeţi oameni demni şi capabili să împlinească această funcţie şi mai renunţaţi la tractoriştii şi şofierii de cândva. Căci şi pentru aceasta va trebui cineva să răspundă
Să îmi fie cu iertare dar voi încheia cuvântul pentru a nu fi prea lung şi să las loc şi de "Bună ziua". Haideţi să ne întrebăm fiecare în parte, la încheiere, care e formalismul meu personal(ca preot, de ce am ajuns doar să fac slujba şi să aştept răsplata în valută lumească) şi care e fapta mea personală în ce priveşte relaţia mea cu Hristos şi cu aproapele.

Şi acum stau şi mă gândesc: mirean sau un popă formalist?
Iar preoții adevărați să mă ierte, dar expresia de „popă” nu este pentru toți ci doar pentru cei care nu mai sunt în adevărul mântuitor.

autorul blogului